Branding

PR exemplar de la Books-Express.ro

In urma cu ceva vreme anuntam aparitia pe piata de carte a traducerii unei carti pe care mi-am dorit-o, “Wally Olins – The Brand Handbook (Manual de Branding)”. Discutiile purtate in zona de comentarii concluzionau faptul ca in traduceri se pierde mult din calitatea lucrarilor, si acolo unde este posibil, varianta originala in limba engleza este de preferat.

Cum site-urile anumitor librarii sustineau ca versiunea in engleza exista pe stoc, am facut turul Bucurestiului incercand sa o achizitionez. Evident ca in ciuda a ceea ce afirmau site-urile, cartea nu se afla pe stoc, ca deh, trebuie sa se vanda mai bine asta in romana.

Intr-o zi, resemnat cu gandul ca va trebui sa astept dupa o comanda internationala, primesc un email de la Bogdana de la Books-Express.ro, email ce incepea frumusel cu “Buna Alex” si continua cu “scuze pentru deranj”. Partea de PR exemplar intervine in momentul in care imi era oferita “fara nicio obligatie” o copie a “The Brand Handbook”.

Cum, mie? De ce? Nu am un blog cunoscut (cel putin in blogosfera romaneasca). De ce tocmai “The Brand Handbook”, in engleza? Pentru ca Bogdana a avut rabdarea sa rasfoiasca paginile acestui blog si sa afle ce imi place/doresc!

Wally Olins - The Brand Handbook

Nici in momentul in care mi-a fost inmanata cartea nu mi s-a sugerat macar o data sa scriu un post despre Books-Express, iar acest post se doreste a fi in primul rand o multumire Bogdanei pentru gestul extraordinar si in al doilea rand un exemplu pentru oamenii de PR de cum se poate contrui/intretine, cu bun simt, o relatie cu bloggerii.

Exemple negative sunt suficiente, la Zoso, la Bobby Voicu, si mi-am dorit mult sa arat ca se poate si altfel.

Si ca fapt divers, cartea merita toti banii, si mai mult.

Site-ul QBKL Media este online

Si uite ca am reusit in sfarsit sa gasesim timpul necesar sa punem la punct micul site de prezentare al QBKL Media. Vorba aia cu mesterul zidar care nu apuca sa-si faca propria casa e reala. Important este ca am avut suficienta activitate pentru a nu avea timp de propriul site pana acum, iar in actualele conditii economice, asta e un lucru bun.

Nu zic nu, mai este de lucru la site, mai sunt elemente care pot fi imbunatatite si idei suficiente, insa pentru moment, suntem multumiti de ceea ce ofera:

  • Un design curat;
  • Strictul necesar de informatie: Cine suntem, ce facem, date de contact;

Pentru moment este online doar versiunea in limba engleza, disponibila la http://QBKL.net, insa lucram si la versiunea in limba romana ce va fi gazduita la adresa http://QBKL.ro.

Site-ul ne-a dat deja si doua motive de mandrie, aparand in:
1. Galeria CSSMania;
2. Sites of the week #49, Abduzeedo.com.

Bookshelf: Wally Olins – Manual de Branding

Aclamat, hulit, controversat, indiferent cum il privesti, Wally Olins este o legenda a branding-ului.

In data de 9 aprilie 2009, la ora 19:00, la libraria Carturesti din strada Arthur Verona 13-15 are loc lansarea cartii “Manual de branding” a lui Wally Olins. Lansarea este formala intrucat cartea se gaseste deja de mai bine de o saptamana in librariile Carturesti.

Wally Olins - Manual de Branding

Return on investment? 112 pagini de cultura si istorie a branding-ului pentru rezonabilul pret de 59,90 RON. Abia astept sa-mi intre in colectie.