Paradoxul romanesc
Scris de Alex CristacheDiscutam in urma cu cateva zile cu Adrian despre cateva proiecte noi din online-ul romanesc si am ajuns amandoi la concluzia ca traim un paradox din care nu ne dam silinta sa iesim. Este destul de probabil ca multi dintre noi sa-l constientizeze, dar foarte putini sa faca alegerea corecta pentru a-l depasi.
Ca romani, ne plangem in continuu – si de multe ori pe buna dreptate – ca suntem cu 10, 20, 30 de ani in urma altor natiuni. Ca tehnologie, ca civilizatie, ca oameni. Si asta e rau.
Pe de alta parte, distanta asta ne pune la dispozitie o cantitate uriasa de informatii si teorii verificate pe care trebuie doar sa le aplicam sau sa construim pe baza lor mai departe. Asta e bine.
De la coexistenta asta a binelui si raului in situatia noastra se genereaza paradoxul in care ne complacem.
De ce spun ca ne complacem? Pentru ca avem prostul obicei sa luam totul de la capat si sa repetam greselile altora in loc sa invatam din ele pentru a alege solutia optima din prima sau din cat mai putine incercari.
Nu trebuie sa reinventam roata. E necesar sa o utilizam in forma in care a fost inventata in noi domeniile in care ar putea fi nevoie de ea. Dar noi nu stim sa facem selectia asta. Din motivul asta, in 1907 Henry Ford “invartea sosele” pe rotile masinilor sale, in timp noi invarteam iobagi pe roata.
April 10th, 2009 la 3:29 pm
Tehnic vorbind numai persoanele de 40-50 de ani care nu se mai pot adapta la tehnologii noi se plang ca suntem in urma si bla bla.
Sincer nu imi plang de mila, prefer sa cred ca sunt un “elite”. Si pe undeva intr-o carte de psihologie am citit ca daca crezi in ceva anume, legat de persoana ta, atunci vei acel ceva va deveni realitate (sau ceva de genu).
In alte cuvinte ar trebui intai sa vrem sa evoluam, dupa aceasta dorinta evolutia venind de la sine.
Cat despre roata, unele roti nu sunt perfecte, drept urmare nu mi-ar place sa incep sa le utilizez, ipotetic vorbind, dar cand vad o chestie adusa la perfectie sau la apogeul sau, nu pot sa nu o utilizez.
April 10th, 2009 la 3:34 pm
Ai dreptate, doar cei de varsta a 2-a si a 3-a se plang. Cei mai tineri doar o constata.
Chestia cu ce crezi despre tine e relativa si nu foarte realista cateodata.
Cel mai bine este sa ai o putere de autoanaliza cat mai exacta si sa tintesti mereu cu putin mai sus decat limita pe care esti constient ca o poti atinge. Iti cresti in felul asta sansele sa o atingi. Tintind fix la limita, e posibil sa te opresti mai jos.
April 10th, 2009 la 4:25 pm
mai, eu nu cred ca doar aia de varsta a 2-a si a 3-a se plang…cred ca e o boala cronica de “natiune”…tinerii se plang ca salariile sunt mici, ca ei nu merg pe 500 e sa munceasca…ca n-au oportunitati…ca nu-i ajuta nimeni…bla bla bla…e un romanism implantat in gene…
diferenta este ca unii fac ceva. Noi ne lamentam si asteptam sa ne pice din cer…stii cum e…Dzeu iti da, da’ nu-ti baga-n traista
April 10th, 2009 la 4:38 pm
Simona, treaba cu 500 de lei tine de multi factori si nu mereu este un naz. Oportunitatile… nu iti apar ca ciupercile dupa ploaie. Tre’ sa le mai si cauti.
Eu inca sunt de parere ca “romanismul” asta este format de mass-media. De modelele de succes fals sau nemeritat ce ni se perinda ostentativ prin fata ochilor zi de zi.
Din cauza asta cred in blogging. Pentru ca da oamenilor o sansa de a se redescoperi si de a-si crea noi oportunitati.
April 14th, 2009 la 8:53 am
Eu cred ca zici bine ce zici. Am intalnit oameni (si chiar citit bloguri) de marketing si/sau pr care vorbesc despre cat e de “indicat bloggingul in zilele noastre” dar habar n-au ce inseamna. Iar cand zic habar n-au, inteleg ca:
- folosesc definitii si argumentatii nespecifice (asta deja da semne ca vorbim despre subiect numai ca se poarta)
- le e frica de comunicarea “nefiltrata” (e un eufemism, evident) din partea oamenilor si organizatiilor
- continua sa nu foloseasca medii si principii 2.0
- continua sa se bazeze pe impact produs prin mijloace “clasice” (din nou, eufemism): tv, radio… etc.
Mai e, cred, o explicatie a comportamentelor de comunicare retinute pe online media: modestia intelectualului. Pe care de asemenea am intalnit-o frecvent, mai mult la nivel de indivizi (pe care ii admir foarte tare profesional): umilinta de a crede ca nu esti buricul pamantului si ca sigur sunt altii mai destepti care au scris deja despre asta.
April 14th, 2009 la 9:27 am
Oana, in primul rand bine ai venit pe blog!
Uite, daca e sa ma intrebi pe mine, nu exista definitii specifice blogging-ului. Poate cel mai definitoriul termen pentru un blog este cuvantul “personal”. Din cauza asta nu cred in definitii generale ci in eventuale guideline-uri si multe experimente.
In ce priveste apetitul pentru media clasica, e oarecum lesne de inteles:
- expunere mai mare;
- reactiile negative nu se manifesta atat de vizibil;
- procesul celor expusi la “impact” este intrerupt oricand, mult mai usor, fara a li se da prea multe alternative.
In online, lumea se fereste de ad-uri ca de dracu. In online nu e suficient sa intrerupi emisiunea pentru 20 de secunde de publicitate. Stim cu toti cum reactioneaza publicul din online la ad-uri care ii blocheaza accesul la informatie. In plus, in online, feedback-ul negativ circula infinit mai rapid si mai usor.
In ce priveste “modestia intelectualului”, ai perfecta dreptate si este pacat. Acum nu sunt 100% convins ca vorbim de modestie sau dorinta de a pastra secretul profesional.
Si mai am o convingere. Atata timp cat ai cu ce sa te mandresti, lasi modestia la o parte. Nimeni nu este interesat de ce ai realizat tu, daca nu faci primul pas spre a comunica realizarile. Modestia este si ea prost inteleasa si devine din ce in ce mai des o scuza a celor fara de realizari.
Un ciclu “modest” normal ar fi:
Afirmare realizari -> Reactii laudative externe -> Modestie in raspuns la reactii
Dar poate e doar o parere personala.
Mersi de comentariul care m-a facut sa “reactionez”.