Profil de team-leader

Il vezi ca ajunge zilnic printre primii la birou si pleaca printre ultimii. Nu e doar o masca. Nu joaca rolul angajatului implicat. Chiar se implica. Sufera cand vede ca lucrurile nu merg bine si se bucura mai tare decat managerii cei mari cand lucrurile merg cum trebuie.

Este cel care se gandeste mai mult si decat HR managerul la solutii de team-building si cateodata ar face-o si pe banii lui, doar sa creeze acel flow de idei unitar intre oamenii din echipa.

Team leader-ul este cel care pune intrebari, ofera solutii si este constant interesat de soarta companiei tale.

Tot el este primul care-ti va spune ca angajatul tau X merita un bonus frumos la finalul lunii, si tot el este cel care e gata sa-si asume rolul indeziderabil de a comunica lucrurile mai putin placute, pentru a scuti compania de o relatie proasta intre angajati si management. De ce o face? Pentru ca stie ca de aceasta relatie depinde bunul mers al lucrurilor, mai mult decat de existenta lui in echipa.

Chiar si asa, el va cauta mereu o posibilitate de a rasturna comunicarile negative si de a obtine un rezultat benefic sau macar de a diminua efectele lor. El nu va “penaliza” oamenii din echipa, ci le va oferi ocazia sa isi repare greselile.

Team-leader-ul are o personalitate puternica. Stie ca uneori mai greseste, ca doar e om, dar asta nu-l impiedica sa ia in continuare decizii oricand va considera de cuviinta. Are initiativa. Nu-i va fi rusine sa se lupte intre 4 pereti cu managementul daca observa o atitudine gresita. Iar managerul, ar trebui sa fie multumit ca exista cineva atat de implicat incat sa ii spuna in fata tot ce crede.

Un team-leader este liantul echipei, dar…

Exista si exceptii

Cateodata este greu sa faci diferenta intre un team-leader real si unul “de ocazie”. La o privire mai atenta, vei observa ca team-leader-ul uneste in jurul sau echipa pe baza unor factori pozitivi, invariabil.

El este cel care cauta solutii de finalizare a proiectelor alaturi de echipa de design / dezvoltare. El este cel care aduna oamenii de Sales & Client Service si le explica ce se intampla in spatele proiectelor si ce anume ar trebui comunicat clientilor. El ii ajuta sa priveasca dincolo de design-ul unui website atunci cand vor sa abordeze un client nou.

Problema intervine in momentul in care te lasi pacalit de team-leaderii “de ocazie”. In mod constant ii vezi comunicand cu echipa si totul pare OK de la distanta. Privind mai de aproape, vei constata ca isi apropie membrii echipei exclusiv pe factori negativi. Eu nu construiesc. Ei selecteaza o tinta si indreapta atentia echipei asupra acelei tinte.

Acest gen de “leader” nu face management de resurse. Face management de flux de frustari.

Este cel mai periculos element din echipa intrucat, invariabil va reusi in final sa strice natura relatiei dintre management si angajati.

Asa ca, domnule/doamna Manager, poate nu ar fi rau sa bateti “prieteneste” culoarele companiei si sa observati modul in care se grupeaza echipa pe care o conduceti. Fie veti avea o surpriza extrem de placuta, fie veti avea ocazia sa anulati din start factorii negativi.